Pentru început, o bijuterie colectivă a echipei Franței: o fază pornită de la căpitanul Saint-André și finalizată de fundașul Sadourny, într-un meci contra Noii Zeelande, în 1994, la Auckland, pe Eden Park. Era pe finalul celui de-al doilea meci-test al unui turneu în care Les Bleus câștigaseră deja cinci partide (printre care și primul test, jucat pe Lancaster Park, la Christchurch, scor 22-8), dar și pierduseră de două ori, cu North Harbour (23-27) și Hawke's Bay (25-30). Miza era acum uriașă: victoria Cocoșilor la teste în turneu! |
Și pentru că tot se apropie Cupa Mondială, poate că e timpul să ne mai amintim un pic și de câteva repere istorice ale rugby-ului mondial.
0 Comments
Poemul simfonic Finlandia, al faimosului compozitor Jean Sibelius (1865-1957), suedez ca sânge, dar mare patriot finlandez, luptător ireductibil pentru eliberarea Finlandei de sub jugul rusesc (între 1809 și 1917 a fost parte a Imperiului Țarist, sub formă de Mare Ducat) și renașterea ei independentă în Europa națiunilor. Istorie, suflet, cântec, pământ, lacrimi, dor, îngeri, luptă, speranță și izbândă, adunate toate în poezia ținuturilor de miazănoapte și sublimate de muzica vindecătoare a lui Sibelius... Nauti! Stan Wawrinka triumfă din nou într-o finală de grand slam, învingând și acum (după titlul obținut la Melbourne, cu Nadal, în 2014) una dintre legendele din circuit, sîrbul Novak Giokovici. Da, scris așa, românește, având în vedere că limba sîrbă folosește alfabetul chirilic, dându-ne astfel libertatea de a transcrie fonetic, în română, numele său. Meci minunat sub toate aspectele și victorie (în patru seturi) absolut clară și meritată a elvețianului cu origini cehe și nume de familie polonez.
Fostul internațional neozeelandez și căpitan al naționalei All Blacks, Jerry Collins, a murit vineri dimineață într-un accident de mașină, pe autostrada franceză A9, în apropiere de orașul Béziers (sudul Franței). Avea numai 34 de ani. Odihnească-se în pace!
|
Căprării
All
March 2024
|