Pentru început, o bijuterie colectivă a echipei Franței: o fază pornită de la căpitanul Saint-André și finalizată de fundașul Sadourny, într-un meci contra Noii Zeelande, în 1994, la Auckland, pe Eden Park. Era pe finalul celui de-al doilea meci-test al unui turneu în care Les Bleus câștigaseră deja cinci partide (printre care și primul test, jucat pe Lancaster Park, la Christchurch, scor 22-8), dar și pierduseră de două ori, cu North Harbour (23-27) și Hawke's Bay (25-30). Miza era acum uriașă: victoria Cocoșilor la teste în turneu! |
Și pentru că tot se apropie Cupa Mondială, poate că e timpul să ne mai amintim un pic și de câteva repere istorice ale rugby-ului mondial. Neozeelandezii conduceau cu 20-16, dar francezii au reușit din nou un moment de magie și au marcat poate cel mai frumos eseu din istorie (istoria înregistrată video, desigur) - după mine mai frumos chiar și decât cel al lui Gareth Edwards, în meciul Barbarians contra Noua Zeelandă, din 1973 - și au câștigat atât partida (23-20), cât și turneul în sine (2-0 la ”teste”), devenind a patra formație din istorie care reușește victoria la meciurile-test într-un turneu în Noua Zeelandă, după Africa de Sud (în 1938), Australia (în 1949 și 1986) și Leii Britanici (în 1971). De remarcat lipsa de reacție defensivă a lui Lomu, depășit (mult prea) ușor de masivul Benazzi, care apoi a și pasat prin spatele său, lui Ntamack... Mai jos aveți ultimele cinci minute ale acestei partide, urmate de bucuria francezilor de după fluierul final, schimburile (sau nu) de tricouri, declarațiile ”la cald” și decernarea trofeului pentru câștigătoarea turneului (n-am găsit altă rimă...). Merită văzut!
0 Comments
Leave a Reply. |
Căprării
All
March 2024
|