În România abia se înfiripase o pojghiță de cultură rugbystică prin anii '70 ai secolului trecut, odată cu transmiterea la TVR (da, televiziunea aia comunistă, plină de ceaușești de dimineața până seara) a unor meciuri din Turneul-celor-5-Națiuni (plus alte partide internaționale de răsunet, precum cele ale Barbarians contra națiunilor majore, ale Leilor în turneele lor fabuloase, sau pur și simplu meciuri-test între forțele istorice ale acestui sport), dublată de transformarea Stejarilor într-o putere la nivel mondial. A fost însă suficient să vină prăpastia de după '89 pentru ca, ușor-ușor, românii să uite de frumusețea și importanța acestui sport, pentru ca astăzi rugbyul să se zbată într-un anonimat cvasi-total pe plaiurile mioritice...
Nu se mai dă aproape nimic la televizor, nu se mai fac emisiuni despre rugby, nu se promovează în nici un fel acest sport... cu câteva (foarte) mici și lăudabile excepții. Mă uit cu groază cum de un an încoace au fost un milion de super-meciuri între echipele de top, parcă unul mai frumos și mai intens decât celălalt, cu multe surprize, cu stadioane arhipline (efectul post-pandemic, nu?), cu faze și eseuri memorabile - toate acestea fiind pură încântare chiar și pentru ochiul nepasionaților de rugby, al ”neutrilor”, ce să mai zic de cei cu microbul pe ei... Și NIMIC din toate acestea nu s-a transmis de către vreo televiziune din România. De cele mai multe ori nici măcar rezultatele acestor meciuri nu au fost date, așa, ca știre pe o burtieră sau ca fapt divers la ”sporturi”, pe site-urile naționale de sport. ABSOLUT NI-MIC !!! ZE-RO !!! CIU-CIU !!!
[ urmarea în curând ]