* IORDANES: ”Istoricul Dio, cel mai harnic cercetător de antichități, care a dat operei sale titlul de Getica (care Geți am dovedit mai înainte că au fost Goți, după cum spune Paul Orosius)...”
Iar OROSIUS spune așa: ”Însă se mai numesc și Geți aceia care și astăzi se numesc Goți.”
Apoi tot IORDANES, mai la vale: ”Pe când domnea peste Goți Burebista, a venit în Goția Deceneu, pe timpul în care la Romani puterea o avea Sylla. Burebista luându-l lângă el pe Deceneu, i-a dat o putere aproape regală și după sfatul acestuia, Goții au devastat pământurile Germanilor, pe care le stăpânesc în prezent Francii.”