Tehnică pură în regim de viteză ultra-sonică, fără loc (și mai ales timp!) pentru visare și poezie, în antiteză (sau nu?) cu tema în sine. Addictive!
1. De-acum încolo, când lumea o să mă întrebe dacă știu să cânt la chitară, o să spun simplu: ”nu”.
2. Am căutat peste tot. (Tina S) e cel mai bun chitarist pe care l-am văzut vreodată.
3. E o păcăleală. Tipa e un android pus la punct de extratereștri pentru a-i umili pe oameni.
4. După experiența asta, eu și cu chitara mea nici nu ne mai putem privi în ochi.
5. Tocmai mi-am cules falca de pe jos.
6. Mâna ei stângă arată ca un păianjen-artist dopat cu cocaină.
7. Un ”hater” îi spune: ”Pe pariu că nu poți să cânți la chitară partea a III-a din Sonata Lunii”. Tina: ”Auzi, ia ține-mi tu un pic berea...”
*Se pare că (totuși), în original, el a numit prima parte a lucrării... O sonată în stilul fanteziilor (în timp ce contemporanii săi o numeau Laube - ”Arbore”) și nu a gândit-o (neapărat) ca fiind un răspuns muzical dat visului vecinei oarbe. Iar ultima parte (a treia) - cea interpretată ”ultra-sonic” de Tina - ar fi fost de la bun-început destinată vitezei (”presto agitato”), drept urmare varianta de mai sus n-ar fi chiar atât de străină intențiilor autorului...