* IORDANES: ”Istoricul Dio, cel mai harnic cercetător de antichități, care a dat operei sale titlul de Getica (care Geți am dovedit mai înainte că au fost Goți, după cum spune Paul Orosius)...”
Iar OROSIUS spune așa: ”Însă se mai numesc și Geți aceia care și astăzi se numesc Goți.”
Apoi tot IORDANES, mai la vale: ”Pe când domnea peste Goți Burebista, a venit în Goția Deceneu, pe timpul în care la Romani puterea o avea Sylla. Burebista luându-l lângă el pe Deceneu, i-a dat o putere aproape regală și după sfatul acestuia, Goții au devastat pământurile Germanilor, pe care le stăpânesc în prezent Francii.”
Ca să n-o mai lungim, să-i dăm cuvântul lui Iordanes:
”Nu după multă vreme, precum arată Orosius, neamul Hunilor s-a repezit cu toată ferocitatea și cruzimea împotriva Goților. Căci precum se arată din vechime, aceștia [Hunii] s-au făcut cunoscuți în felul următor. Filimer, regele Goților, fiu al marelui Gadaric și al cincilea șef al Geților, după ieșirea din insula Scandza [e vorba de emigrația vechilor Geți/Goți din Scandinavia (percepută aici greșit ca insulă) în spațiul Scitic - adică aproximativ Nord-Estul European, cam de la actuala graniță germano-polonă, la Nord de Patrulaterul Boemiei, Munții Carpați și Marea Neagră (până la Marea de Azov), iar spre Nord-Est... cam până la istmul balto-azovian - asta într-o primă fază] cum am spus mai înainte, intrând cu neamul său în pământurile Scitice, a găsit în popor câteva femei practicante ale magiei, pe care el însuși le-a numit cu un cuvânt strămoșesc [Getic, adică... Gotic] haliurune, și pe care, bănuindu-le ca răufăcătoare, nu le-a lăsat locului, ci le-a silit să fugă departe de oaste și să rătăcească în singurătate.
”Neamul lor sălbatic, precum spune istoricul Priscus, așezându-se pe malul de dincolo al lacului Meotida [actuala Mare de Azov - ”malul de dincolo” ar fi zona de la Răsărit de această mare, spre Asia] s-a ocupat numai cu vânatul fără să cunoască altă ocupație - în afară de faptul că, după ce au crescut ca număr, au început să tulbure prin năvăliri și jafuri liniștea populațiilor vecine. Vânătorii din acest neam, pe când umblau după vânat pe malul Meotidei, au observat cum, pe neașteptate, le-a ieșit înainte o cerboaică. Aceasta, aici înainta, aici se oprea în loc, arătându-le astfel calea prin apă. Vânătorii, urmând-o peste lacul Meotida [adică spre Apus - în zona Ucrainei de Sud de azi, a Basarabiei și României de până la Carpații Orientali] pe care socoteau că nu-l pot trece ca pe o mare [era o mare puțin adâncă și mlăștinoasă, ce nu permitea nici traversatul în corăbii sau bărci, nici trecutul cu piciorul] l-au trecut cu picioarele. Și îndată ce a apărut necunoscuților pământul Scitic, cerboaica a dispărut. Cred că din invidie față de Sciți au făcut aceasta acele duhuri, din care își trag [Hunii] obârșia.”
Descrierea Hunilor
Iordanes: ”Iar și pe cei pe care întâmplător nu-i biruiau în luptă, insuflând mare spaimă prin înfățișarea lor îngrozitoare, îi alungau... prin aceea că fața lor negricioasă inspira groază, fiind, dacă se poate spune așa, o bucată de carne diformă, iar nu față omenească, și ochii mai degrabă un fel de puncte decât lumini. Aspectul lor trăda un suflet nedemn de încredere, iar această înfățișare o dădeau și copiilor lor, începând chiar cu ziua în care se nășteau. Căci celor de sex bărbătesc, de îndată ce sunt născuți, li se taie obrajii, pentru ca înainte de a primi hrana laptelui să fie siliți să suporte durerea rănilor.