Avea pe biroul său de lucru fotografia unui țăran român din Maramureș - baciul Vasile - pe care-l cunoscuse în cercetările sociologice conduse de Dimitrie Gusti în anii '30 ai secolului trecut. În tot ceea ce avea de întreprins se gândea mai întâi ce ar spune și ce ar face baciul Vasile și se ruga să poată fi la fel de bun și de drept ca acesta. La parodia de proces prin care l-a trecut regimul bolșevic impus României de Armata Roșie, a declarat că singurul care-l poate judeca pentru faptele sale este baciul Vasile din Bârsana Maramureșului... ”Ce se face cu faptele făcute? Și ce e cu cele de făcut [ce urmează a fi făcute] ? Ele sunt, totuși, în lume. Și dacă lumea de aici e prea mică spre a le cuprinde, atunci există altă lume - dincolo - pentru ele. Și iată cum lumea de dincolo se constituie natural ca o depășire a celei de aici, ca un loc al aceleiași treceri. Și aceasta e de reținut. În adâncul lucrului, parcă nici nu ar fi două lumi... altă lume.” MIRCEA VULCĂNESCU Filozoful Mircea Vulcănescu este unul dintre acei români absoluți de care vorbea Țuțea atunci când se referea la românii care se țin departe de ideologiile anticreștine și antinaționale, oameni de dreapta în mod ființial, nu politic. Acest minunat ROMÂN (căruia legea anti-legionară din 2015 îi confirmă condamnarea din mascarada de proces pe care i l-au intentat bolșevicii puși în fruntea României de Stalin) nu numai că a murit ca un martir în închisoarea de la Aiud, dar ne-a lăsat și o mostră de autentic creștinism românesc, spunându-le cu limbă de moarte camarazilor: ”Să nu ne răzbunați!”
A apărut (de jumătate de an) primul volum din monumentala lucrare ”Rugby istorie românească”, alcătuită cu migală și mult entuziasm de septuagenarul Traian Moldoveanu, fost taloneur la Grivița Roșie în deceniul al șaptelea al secolului trecut. Deși inițial își propusese să scrie (doar) o istorie a clubului său de suflet (cu care a și devenit de trei ori campion al României, în 1966, 1967 și 1969-70), pe măsură ce poveștile colaterale s-au tot adunat, a simțit că poate a venit momentul ca cineva să apuce în sfârșit taurul de coarne și să pună pe hârtie frumoasa și tumultoasa istorie (adevărată) a rugbyului românesc, la mai bine de 100 de ani de la apariția acestuia, pe terasa de la Șosea a Tennis Clubului Român. CSM București a triumfat în Liga Campionilor (handbal feminin) la prima lor participare într-o cupă europeană (ceea ce întrece binișor performanța rusoaicelor de la Zvezda Zvenigorod, din 2008). Against all odds (împotriva tuturor vicisitudinilor). Un triumf cu atât mai dulce cu cât s-a finalizat practic pe terenul adversarei, nimeni alta decât fosta campioană a Europei și mândria Ungariei, Győr, team-ul super-vedetelor Görbicz și Løke, dar și al fantasticului antrenor Ambros Martin, cel cu care reușiseră dubla în Ligă (2013 și 2014). A fost în primul rând victoria ECHIPEI, a credinței antrenorului Rasmussen că Liga poate fi câștigată chiar de anul acesta, dar și a voinței extraordinare (caracterului!) a Tigroaicelor, care au trecut peste toate adversitățile întâmpinate de-a lungul sezonului, s-au eliberat de orice traume posibile și au jucat fabulos ultimele patru meciuri (sferturi + Final4) pentru a se încorona la final noile Regine ale Europei. Minunat! * LĂMURIRE Întâmplatu-s-a. Avem SuperRugby cu 18 echipe. And counting... (pentru că nu-mi pot închipui că boșii SANZAAR se vor putea opri aici). A fost mai întâi timidul SPC (South Pacific Championship - pornit în 1986), s-a trecut apoi la Super6 și Super10, pentru ca după 1995, odată cu trecerea la profesionism și crearea SANZAR, să intrăm în epoca de aur a celei mai puternice competiții de rugby din lume (!), numită succesiv Super12, Super14, Super15, iar astăzi Super18 (deși oficial acum i se spune doar SuperRugby). Față de anul trecut avem în plus încă o selecționată sud-africană (Southern Kings), una japoneză (Sunwolves) și una argentiniană (Jaguares), o schemă de competiție complicată și foarte lăbărțată geografic (cum altfel?) și o mare și stăruitoare întrebare: oare mai-mult va însemna în același timp și mai-bine?
Victorie imensă! IMENSĂ. Și nimic nu mai contează decât faptul că am câștigat. E-adevărat, am jucat departe de perfecțiune, am greșit cu duiumul, ne-am arătat limitele cu prisosință, dar am învins. Pull your socks up! le-a spus antrenorul Howells băieților la pauză (după o primă repriză cețoasă, fără viață), iar ei cu adevărat s-au adunat și și-au luat soarta în mâini, reușind o răsturnare incredibilă a scorului, de la 15-0 pentru canadieni în minutul 50, la 17-15 pentru noi la final. Asta da voință, ăsta da caracter și așa da atitudine! O lecție minunată pentru toți românii, mai ales pentru aceia care nu mai cred în minuni. Oare cât de mult i-o fi șocat isprava Stejarilor pe ”fotbaliștii” de la DigiSport din moment ce-au rămas în studio și au continuat comentariile pe marginea partidei încă vreo jumătate de oră după terminarea ei? Poate că ăsta e cel mai bun indiciu despre cât de mare e victoria asta imposibilă.
Aceasta e marea întrebare înaintea turneului final al celei de-a opta ediții a Cupei Mondiale la rugby. Cineva spunea odată că și dacă ar adormi și s-ar trezi peste 200 de ani (presupunând că lumea va mai exista), tot Noua Zeelandă ar fi principala favorită la câștigarea trofeului suprem în rugby*. Nu știu ce va fi peste 200 de ani, dar deocamdată All Blacks trebuie mai întâi să arate că sunt capabili să cucerească trofeul William Webb Ellis și în afara Noii Zeelande, acolo unde s-au încununat campioni în 1987 (la prima ediție) și în 2011 (după o finală - tot împotriva Franței, ca și în '87 - cu un arbitraj mai mult decât prietenos).
Stan Wawrinka triumfă din nou într-o finală de grand slam, învingând și acum (după titlul obținut la Melbourne, cu Nadal, în 2014) una dintre legendele din circuit, sîrbul Novak Giokovici. Da, scris așa, românește, având în vedere că limba sîrbă folosește alfabetul chirilic, dându-ne astfel libertatea de a transcrie fonetic, în română, numele său. Meci minunat sub toate aspectele și victorie (în patru seturi) absolut clară și meritată a elvețianului cu origini cehe și nume de familie polonez.
Periodicul francez Miroir du Rugby încerca pe la sfârșitul anilor '70 să atragă atenția asupra progreselor rugbyului românesc din acele timpuri. Nu știu în ce măsură chiar reușeau să ne ajute, având în vedere că redacția lor se plasa în orbita presei comuniste din Hexagon. (imagine preluată din almanahul Sportul'79) Cu aproape patru ani în urmă am postat acest răspuns pe un forum ce între timp s-a stins, într-un thread care își propunea să dezbată problema intrării României în actualul Turneu al celor 6 Națiuni. Oare cât de multe s-au schimbat (în bine) de atunci și până acum?...
Tendulkar greșește copilărește și e scos din joc de portărașul (wicket-keeper) advers. Nimic nu pare totuși pierdut, însă urmează 11 serii de coșmar pentru indieni, care nu pun pe tabelă în acest timp decât încă 22 de ture, pierzând în schimb nu mai puțin de șase jucători! La situația de 120 de ture cu 8 oameni afară, după prima aruncare a seriei a 35-a (aruncare în care fusese scoasă și a 8-a țintă), deși teoretic India mai putea obține victoria, cei peste 110.000 de fanatici din tribune își pierd răbdarea și pe lângă huiduieli, fluierături și insulte încep acum să arunce și cu sticle în terenul de joc, protestând astfel vehement față de atitudinea ”molatecă” a favoriților lor.
CM din 1979, 1983 (tot în Anglia) și 1987 (în India și Pakistan) Ediția a 2-a a cupei mondiale are loc în 1979, tot în Anglia, cu același sistem de joc, aproape aceleași echipe (Canada înlocuind Africa de Est) și cu... același învingător: Indiile de Vest, în finală de data aceasta cu Anglia, la o diferență de 92 de ture. Dezamăgire cumplită pentru fanii locali, dar, în mod așteptat, izvor de bucurie pentrul restul lumii...
De la prima ediție (Anglia, 1975) și până astăzi tiparul Cupei Mondiale a variat aproape încontinuu, în funcție de o mulțime de factori, de la numărul de echipe, sistemul de joc, formatul competițional, tipicul echipamentului, al mingii de joc și până la multele schimbări tehnice, menite să facă meciurile mai atractive și astfel, mai ușor de comercializat... în epoca dominației sufocante a televiziunilor și a banilor ”grași” proveniți de aici.
Ediția a 4-a a campionatului australian de crichet T20 (Big Bash League pe numele său comercial) s-a încheiat miercuri cu victoria la mustață a vest-australienilor de la Scorchers, după o finală dramatică cu Sydney Sixers, în fața unei asistențe confidențiale dar exuberante, pe micuțul Manuka Oval din capitala federală, Canberra. Pârjolitorii devin astfel prima echipă dublu-campioană în BBL și tot prima care își apără cu succes titlul.
Crăciun fericit! La mulți ani cu sănătate! Să dea Dumnezeu ca și rugbyului românesc să-i fie mai bine în anul care vine! Hai România! Și ca să nu uităm (cum am putea?) cât de frumos e rugbyul, vă propun să revedem, dacă doriți, patru dintre cele mai frumoase, intense și pline de semnificații meciuri ale anului ce a trecut. De fapt unul e din noiembrie 2013, dar a fost atât de fain încât mi-am permis să-l includ și pe el în acest memento rugbystic al anului 2014. Așadar și prin urmare:
Aceasta este o arenă de rugby care întotdeauna m-a făcut să visez. De fapt nu toată arena, ci doar tribuna ei principală... M-am întrebat de multe ori de ce nu încercăm și noi să culegem ce e mai bun de la alții și să aplicăm în folosul nostru. FRR are un teren minunat, în zona de vis a Bucureștiului, între Domenii, Cașin, Arcul de Triumf și Kiseleff. Chiar și în condițiile în care a donat o parte din acel teren COSR-ului (donație care și astăzi mi se pare cumplit de ciudată), tot a mai rămas spațiu suficient pentru a construi o arenă de rugby modernă, corespunzătoare secolului XXI și pretențiilor noastre de a accede în lumea bună a națiunilor zise ”majore”.
Miroslav Klose, după înscrierea golului cu care l-a întrecut pe brazilianul Ronaldo în clasamentul marcatorilor ”din toate timpurile” la Cupa Mondială. Acum Klose are 16 goluri din 24 de meciuri jucate (la 4 ediții de CM), iar Ronaldo 15 din 19 (tot 4 ediții). De notat că în clasamentul mediei de goluri/meci, conduce regretatul internațional maghiar Sándor Kocsis, cu o medie de 2,20, el înscriind 11 goluri în 5 meciuri jucate, toate la ediția 1954 a CM. Nu pot să cred că-i adevărat. Și n-o să cred chestia asta foarte mulți ani de aici înainte. Brazilia învinsă cu șepte-unu la ea acasă, într-o semifinală de cupă mondială? Haida-de că-i prea de tot... Da, știu, i-au bătut nemții (”panzerele, care nu se opresc niciodată” - să mori de râs, nu alta!) și o tautologie celebră pe la noi ne arată la modul cel mai serios că ”nemții sunt nemți”. Bun, și? E vorba totuși de Seleção, de cinci ori campioană mondială și considerată oricum cea mai bună echipă a lumii, chiar și atunci când mai dă rateuri. Cam la fel precum Noua Zeelandă la rugby. Dar vi-i puteți închipui vreodată pe All Blacks pierzând acasă, la cupa mondială cu, să zicem, 70-3 în fața Australiei sau Africii de Sud? Normal că nu...
Finis coronat opus obișnuiau să spună romanii (maxima îi aparține de fapt lui Ovidiu), iar finala din această seară a dovedit cu prisosință adevărul acestor cuvinte. Ce meci intens, nebun, dramatic, câtă tensiune, cât suspans și mai ales ce crichet de calitate am putut vedea pe micul stadion din Bangalore, acolo unde cei 31.550 de spectatori au fost răsplătiți din plin de cele mai bune două echipe ale sezonului 2014 din IPL... La așa sezon, așa finală!
Sunt din ce în ce mai multe voci care susțin că viitorul crichetului constă tocmai în această variantă redusă la 20 de serii/așezare (overs/inning), ceea ce face ca meciurile să dureze doar trei ore (dacă vremea e OK), iar jucătorii să dea tot ce au mai bun în ei în acest răstimp. Spectacolul e garantat și asta cu atât mai mult la Cupa Mondială, unde se adună cele mai bune echipe și cei mai buni jucători din lume.
Stanislas Wawrinka a câștigat clar finala Australian Open 2014 în fața unui Rafa Nadal mai trist decât a arătat-o vreodată. Scorul (6-3, 6-2, 3-6, 6-3) nu este decât parțial edificator pentru ce s-a întâmplat pe teren.
|
Căprării
All
March 2024
|