Probabil că cele mai frumoase meciuri din lume sunt cele dintre Anglia și Țara Galilor. Iar dintre ele, cele mai frumoase sunt cele în care galezii ies învingători, cu atât mai frumoase cu cât Dragonii pornesc din postura de outsideri și încă și mai frumoase când totul se petrece la Londra, deși nici pe Arms Park sau pe Millennium nu mi-a fost vreodată rușine să-i văd îngenunchind Anglia. Ah, corul acela în delir urlând Gwlaaad, Gwlaaad la intonarea imnului, sau Yeeeeeeah-ul tribunei atunci când Gareth Edwards, Fenwick, JPR Williams, Phil Bennett sau Barry John marcau în anii '70, sau (mai nou) Scott Gibbs - pe vechiul Wembley, în '99, oferind titlul fraților scoțieni - Leigh Halfpenny, Cuthbert sau Biggar amuțesc mândrul Swing Low, Sweet Chariot al fanilor englezi, sunt momente cardinale ale jocului de rugby și poate chiar și ale devenirii noastre întru ființă (Noica), indiferent de colțul de lume din care aplaudăm isprăvile ”micilor” galezi în fața ”stăpânilor” de la est de râul Severn.
0 Comments
Ben Brown conduce aici grupul de jucători ai North Melbourne care își salută fanii după victoria istorică din ”semifinala” cu Sydney Swans, jucată pe Stadionul Olimpic din cel mai mare oraș al Australiei. În urma acestui succes, Kangaroos au devenit prima echipă din istorie care ajunge în ”finalele preliminare” (adevăratele semifinale) după ce la capătul sezonului regulat au ocupat doar locul 8 în clasament, ultimul ce permite accederea în ”faza finalelor”. Fotbalul australian pare că a intrat în zodia premierelor. Mai întâi este pentru prima dată în istorie când locurile 1 și 2 în clasament la sfârșitul sezonului regulat au fost ocupate de echipe din același oraș și acesta nu este Melbourne. Ci Perth. Iar cele două sunt (evident) Fremantle Dockers și West Coast Eagles. Mai mult (altă premieră), cele două au trecut cu bine și de ”finalele de calificare” (jucate cu Sydney Swans, respectiv Hawthorn Hawks) și acum vor găzdui în tandem (dar nu și în cuplaj) ”finalele preliminare” pe același stadion, Subiaco Oval din Perth. Celelalte premiere le aparțin Kangurilor de la North Melbourne, dar despre asta puțin mai târziu... Așadar, să vedem ce s-a întâmplat în primele două etape ale ”finalelor” și să încercăm apoi un pronostic pentru semifinale, numite (reamintesc) de către australieni ”finale preliminare”.
Amurgul zeilor în rugby? Poate că era și timpul să înceapă odată... Apariția Cupei Mondiale la rugby (în 1987) și păstrarea ei în formula actuală, neelitistă (cu 20 de echipe) în pofida vocilor care au cerut crearea unui sistem ”club-închis” (ca la hochei pe gheață), începe să-și arate roadele. Japonia tocmai a învins Africa de Sud (34-32), jucând à la All Blacks și entuziasmând iubitorii rugbyului din întreaga lume, iar Georgia a trecut și ea de Tonga și e practic calificată direct la următoarea Cupă Mondială. Iar această ediție abia a început. Ce va (mai) urma? Nu știu, dar pot să spun că-mi place la nebunie. De-ar ține-o tot așa!
Aceasta e marea întrebare înaintea turneului final al celei de-a opta ediții a Cupei Mondiale la rugby. Cineva spunea odată că și dacă ar adormi și s-ar trezi peste 200 de ani (presupunând că lumea va mai exista), tot Noua Zeelandă ar fi principala favorită la câștigarea trofeului suprem în rugby*. Nu știu ce va fi peste 200 de ani, dar deocamdată All Blacks trebuie mai întâi să arate că sunt capabili să cucerească trofeul William Webb Ellis și în afara Noii Zeelande, acolo unde s-au încununat campioni în 1987 (la prima ediție) și în 2011 (după o finală - tot împotriva Franței, ca și în '87 - cu un arbitraj mai mult decât prietenos).
Shylock: 'Tis mine!... 'Tis mine!... . Gollum: It's mine... It's mine... |
Căprării
All
March 2024
|