Sydney Swans v North Melbourne 'Roos
136 65
(19g și 22 l) (9g și 11l)
Prima ”finală preliminară” s-a jucat la Sydney, pe Stadionul Olimpic, în fața unei asistențe nu tocmai pe măsura așteptărilor - mai puțin de 50.000 de spectatori față de cele 82.500 de locuri câte are stadionul în formatul său ”oval”. Din păcate, comentatorul de la Eurosport a făcut o super-confuzie, spunând că aceasta e arena pe care s-a desfășurat competiția de baseball la JO de la Sydney, în anul 2000. Eroare totală! Baseball-ul s-a jucat pe o arenă învecinată, numită acum Sydney Showground Stadium (aprox. 25000 de locuri), care în ultimii ani a devenit stadionul ”de acasă” (după un proces masiv de modernizare și extindere) al ultimei echipe admise în AFL, GWS Giants, iar în decembrie și ianuarie va funcționa și ca arenă alternativă pentru a 2-a echipă de crichet-T20 a Sydney-ului, adică Sydney Thunder.
Revenind la Stadionul Olimpic, trebuie spus (pentru cei induși în eroare de comentatorul Eurosport) că este chiar... Stadionul Olimpic, cel mare, cel pe care au avut loc în anul 2000 ceremoniile de deschidere și închidere a Jocurilor și competițiile de atletism. Caracteristica lui cea mai interesantă din punctul de vedere al europenilor este faptul că are (și) tribune retractabile și astfel poate căpăta configurații diferite, în funcție de evenimentul sportiv pe care îl găzduiește. Astfel, pentru fotbal australian și crichet nivelul de jos al tribunelor I și II se ”retrage”, locul este acoperit cu un covor de iarbă și terenul de joc devine oval, în timp ce pentru fotbal (soccer), rugby și rugby-în-XIII nivelul de jos al celor două tribune este adus aproape de terenul de joc (care acum devine, evident, dreptunghiular), pentru ca spectatorii să urmărească meciurile cât mai de aproape.
În ce-i privește pe Swans, ei își joacă aici doar meciurile cele mai importante, pe cele ”obișnuite” disputându-le de obicei pe Sydney Cricket Ground (48.000 de locuri). Dar o ”finală preliminară” este meciul de fotbal australian cel mai important care se poate juca la Sydney și era de presupus că lumea va veni puhoi, însă n-a fost deloc așa. Probabil că oamenii s-au obișnuit deja cu performanțele Lebedelor (Lebădoilor? :D) și și-au închipuit că vor trece ușor și peste Kangurii de la North Melbourne, lucru care s-a dovedit, din păcate too right (prea adevărat).
Meciul în sine, deși se anunța foarte echilibrat (bookies dădeau o victorie la doar un gol diferență pentru Sydney), a fost până la urmă un galop de sănătate pentru gazde, care, cu excepția primelor 10 minute, au dominat copios la toate capitolele și au făcut cam ce-au vrut pe teren. Părea că sunt cu vreo zece mai mulți față de Kanguri, cu vreo 20 de centimetri mai înalți și tot așa: mai rapizi, mai îndemânatici, mai inteligenți, mai mobili, mai odihniți, mai puternici, mai să-ți vină să închizi televizorul văzând un duel atât de dezechilibrat. Tripleta ofensivă (”tridentul”, cum ar zice comentatorii din fotbal) Goodes-Franklin-Tippett a funcționat mai bine ca niciodată, practic orice minge care ajungea la unul dintre cei trei de mai sus fiind ”pericol de moarte” pentru amărâții elevi ai lui Brad Scott.
De partea cealaltă, alb-albaștrii (NM) au crezut că dacă joacă Harvey sunt pe cai mari. Boomer (porecla lui Harvey) fusese raportat (pârât) arbitrului de Joel Sellwod, căpitanul de la Cats, chiar în timpul meciului de vinerea trecută, după o ciocnire care i se păruse a fi o ”lovitură intenționată”. Raportul a mers la Tribunalul AFL care l-a suspendat automat o etapă, adică pentru meciul cu Swans. Disperați, cei de la North Melbourne au făcut apel, deși se pare că niciodată vreo decizie a Tribunalului nu a fost întoarsă de AFL în apel. Dar, de data asta, minunea s-a produs. O minune doar pe jumătate însă, pentru că argumentul decisiv a venit chiar de la ”pârâciosul” Sellwood, care și-a retras pur și simplu ”plângerea”. După aceea, căpitanul Felinelor a declarat că ”în timpul meciului vezi altfel lucrurile, ești plin de adrenalină și pus pe harță”, dar că după ce s-a liniștit și a revăzut acasă faza cu pricina și-a dat seama că ”astfel de ciocniri se întâmplă cu sutele și evident, nu au la bază nici o intenție de lovire a adversarului”. După acest gest de onoare al lui Sellwood, fanii Kangurilor și-au jurat (pe forumuri) să nu-l mai huiduie niciodată.
Dar Boomer n-a rupt deloc gura târgului. Doar un gol și câteva mark-uri de mijlocul terenului nu sunt tocmai o rețetă de salvatore della patria. Vorba unei jurnaliste australiene rea-de-gură: ”dacă nu joacă Harvey, Swans vor bate la 50 de puncte diferență, iar dacă joacă vor bate la 20 de puncte diferență”. Ei bine, a ieșit mult mai rău decât atât: Harvey a jucat și North și-au luat-o la... 71 de puncte diferență! Brrr...
Kangurii au avut un an nesperat de bun, iar pentru asta trebuie să-i mulțumescă mai ales antrenorului Brad Scott, care a promovat mulți tineri de perpectivă și i-a integrat armonios printre mai vechii și valoroșii jucători ai echipei din Arden Street. Dacă formula aceasta câștigătoare se va menține și la anul, s-ar putea ca Shinboners să urce chiar mai sus, sau chiar să iasă campioni. Înfrângerea grea de acum nu trebuie să-i descumpănească; la urma urmei i-a bătut o echipă mai bună, care de câțiva ani buni s-a tot obișnuit să nu plece steagul decât rareori și să joace până târziu în septembrie (luna ”finalelor”).
Swans au făcut o demonstrație de forță și, conform a ceea ce au arătat până acum, pleacă favoriți în finala de sâmbătă. ”Buddy” Franklin a ieșit campion anul trecut cu Hawthorn, dar a pierdut finala de acum doi ani chiar împotriva actualei sale echipe. Toată Australia se întreabă ce va face însă în finala de anul aceasta, mai ales că a avut până acum un sezon fantastic. Antrenorul Lebedelor, John Longmire, mizează însă mai mult pe echipă, spunând că secretul reușitelor marca Swans constă mai degrabă în pregătirea tactică foarte bună decât în talentul brut (imens) al jucătorilor săi. ”Mergem la Melbourne să învingem” a explicat el foarte senin în cursul acestei săptămâni jurnaliștilor australieni. Serios, John? Și eu care ziceam că dați doar o raită pe-acolo...
(mai jos rezumatul partidei)
(articol încă în curs de redactare)