Pe 14 februarie începe cea de-a 11-a ediție a Cupei Mondiale la crichet, varianta ”mare”, cea de 50 de serii per așezare/echipă. Anul acesta țările gazdă sunt Australia și Noua Zeelandă, cele două împărțindu-și (aproape) frățește stadioanele și meciurile competiției, deși au fost (și probabil încă mai sunt) discuții cu privire la discrepanța dintre super-arenele australiene (mai toate fiind mari și moderne, demne de o Cupă Mondială) și cele kiwi, majoritatea mici și cu un aer pregnant de altădată... |
Primele meciuri internaționale și formarea ICC
Peste alți 33 de ani, echipa Angliei face un turneu de două jocuri în Australia, acestea fiind considerate și primele meciuri-test din istorie. Australienii le întorc vizita cu succes atât în 1878 (pentru noi era anul în care României îi era recunoscută independența de către ”marile puteri”, la Congresul de la Berlin), cât mai ales în 1882, atunci când după o victorie de pomină pe celebra arenă londoneză The Oval, prima a unei echipe vizitatoare pe pământ englez, ziarul The Sporting Times a publicat un ferpar în care anunța că echipa națională de crichet a Angliei a murit, iar corpul ei va fi ars la crematoriu și cenușa (the ashes) pusă într-o urnă și transportată în Australia. Se pare că acesta a fost punctul de plecare în apariția celebrului turneu bilateral anglo-australian, The Ashes, disputat la fiecare doi ani pe parcursul a mai multe meciuri-test (în ultimul dintre ele, în 2013-2014, Australia demolând Anglia cu 5-0 la teste și fiind în prezent deținătoarea prețioasei Urne).
Nu mult după aceea (la 1900, la Paris), cu prilejul ediției a 2-a a Jocurilor Olimpice moderne, crichetul își trăiește prima și singura sa experiență olimpică, adunată toată într-o singură partidă, ”finala”, câștigată de Marea Britanie în fața Franței (alcătuită de fapt în mare măsură din expați britanici) cu 158 de ture. Mai fuseseră invitate și Olanda și Belgia, dar acestea se retrăseseră din vreme. Medalie de argint prețioasă pentru francezi, cam tot la fel pe cât bronzul nostru la rugby, la JO tot de la Paris, dar din 1924... |
Cum au apărut partidele ODI - jocurile de o singură zi
Această variantă revoluționară nu a prins însă atât de rapid în toată lumea și a fost nevoie de un moment cu totul special pentru a modifica percepția generală asupra ”scurtării fără rost” a meciurilor de crichet. În 1971, echipa Angliei se afla în Australia pentru a-și disputa Urna cu vechii lor rivali, dar testul de Anul Nou de la Melbourne este practic anulat din cauza vremii ploioase din acele zile (o altă trăsătură specifică crichetului este aceea că jocul nu poate avea loc decât în ”condiții uscate”, un teren la bătaie moale putând afecta decisiv ricoșarea mingii aruncate spre bâtaș). Însă, pentru a mai îndulci amarul celor care își cumpăraseră bilete la acest test și a nu pierde încasările, organizatorii le propun celor două echipe să joace în ultima zi (însorită) o partidă redusă la 2 așezări, cu câte 40 de serii per așezare și 8 aruncări per serie. Propunerea e acceptată imediat și astfel avem consemnat în istorie primul ODI (MIDOZ). Faptul că Australia a câștigat acea întâlnire (cu 5 ținte) este mai degrabă unul secundar.
Anglia-1975, prima Cupă Mondială la crichet
Se cade la învoială ca meciurile să fie de 60 de serii per așezare per echipă, iar seriile să conțină câte 6 aruncări fiecare. Revoluția se oprește însă aici, echipamentul de joc rămânând cel clasic (alb), cu mingea de culoare roșie (”mingea de test”) și partidele jucate numai la lumina zilei.
La această primă ediție vor participa doar 8 echipe, adică Anglia, Australia, India, Noua Zeelandă, Indiile de Vest, Pakistan (toate acestea șase fiind deja membru-deplin al ICC), dar și Sri Lanka și Africa de Est (care era în fapt o selecționată multinațională zonală, având Kenya drept catalizator). Africa de Sud, deși membru-deplin al ICC, nu va putea participa din cauza boicotului internațional provocat de politica de apartheid a guvernului de la Pretoria. Sudafricanii vor fi acceptați abia în 1992 (la a 5-a ediție), după ce președintele Frederik de Klerk va fi abrogat în sfârșit mult hulitele legi ale discriminării rasiale și-l va fi eliberat din închisoare pe Nelson Mandela, liderul Congresului Național African.