Blues au venit cu speranțe moderate la Canberra și au plecat destul de abătuți, după un meci în care nu le-a ieșit mai nimic, fiind prima dată în istoria SuperRugby când nu reușesc să înscrie nici măcar un eseu Căluților. La rândul lor, Brumbies se arată o echipă echilibrată, bine organizată, cu o apărare solidă și o abordare a atacului inteligentă. Din păcate pentru ei, nu toți jucătorii de care dispun se ridică la nivelul partiturii concepute de antrenorul Laurie Fisher. De unde și variațiile (mari) în joc de la o săptămână la alta.
Dar Brumbies, în pofida înfrângerii cam rușinoase de la Melbourne, etapa trecută (cu Rebels), încep ușor-ușor să prezinte argumente în lupta pentru titlul de anul acesta. Organizare foarte bună, apărare solidă (mai ales asta!), construcția meticuloasă a atacurilor pornind de la penetrări și fixări ale înaintașilor și apoi lansarea rapidă a balonului pe treisferturi, acolo unde mijlocașii White și Toomua și utility-backs Coleman, McCabe și Mogg au suficientă valoare pentru a pune pe picior greșit cam orice apărare ar avea în față. Din păcate pentru ei, nu se descurcă (încă) foarte bine și la depășirea adversarului ”din contact”, aici fiind domeniul (aproape) exclusiv de pricepere al neozeelandezilor (dar nu neapărat Blues).
Așadar, deși ”cifrele” le sunt ușor împotrivă, Căluții au ținut meciul sub control, mai întâi prin apărarea agresivă, foarte mobilă și eficientă în fazele de dispută a balonului în aglomerările spontane, unde mai ales recuperatorul Jordan Smiler s-a remarcat prin presiunea continuă exercitată asupra purtătorilor de balon adverși placați, de la care a ”furat” obiectul muncii de mai multe ori sau pe care i-a obligat să greșească și să ”ofere” penalități în favoarea echipei sale. În plus, canberrienii au recurs și la clasicele șmecherii marca All Blacks de ”încetinire” a balonului în momentele adverse de fixare, motiv pentru care au fost avertizați verbal de arbitrul aussie Rohan Hoffmann.
Apărarea aceasta eficientă le-a dat apoi liniștea de a construi ofensiv pe îndelete, folosind stilul ”Bulls” din perioada lor de glorie (stil ”patentat” de antrenorul Taurilor de până în 2007, Heyneke Meyer, actualmente la naționala Springboks), adică șuturi ”teritoriale”, pressing ofensiv, ”demolare” cu înaintașii veniți în forță, fixări succesive în viteză pentru dezagregarea defensivei adverse și apoi balon furnizat rapid pe treisferturi pentru eseuri relativ ”ușoare”.
Cam aceasta a fost rețeta la cele 3 eseuri reușite de australieni, primele 2 prin centrul Pat McCabe (foarte bun), iar al 3-lea prin aripa Robbie Coleman. Păcat pentru ei că nu au mai avut puterea să-l marcheze și pe al 4-lea, deși timp au avut suficient (peste 20 de minute). ”Brumbies lookin' for a killer-blow” (”Căluții caută lovitura de grație”) s-au entuziasmat comentatorii TV, dar cei care au fost mai aproape de eseu pe final au fost Blues, care au ratat mai întâi un contraatac fulger pornit de la o tușă executată surprinzător (când gazdele se îndreptau agale spre formarea rândului de margine) și a 2-a oară în ultimul minut, după un ”înainte” comis la pasa finală de eseu.
Per total, Brumbies și-au surclasat adversarul prin inteligență-de-joc, dăruire și coeziune de grup, capitole sine-qua-non pentru a face performanță atât în SuperRugby, cât și în rugby în general.
Arbitrul Hoffmann bun, dar cu niște decizii ușor hilare în cazul grămezilor ordonate. A trecut cu vederea câteva placaje la gât tipice ale lui Ma'a Nonu, brutalități pe care nu le-a sancționat nici măcar cu lovitură de pedeapsă...
PS1: Știați că una dintre cele 2 tribune ale stadionului din Canberra se numește ”Gregan-Larkham”, după celebrul cuplu de mjilocași ai Căluților și ai Wallabies de până acum câțiva ani?
PS2: Conform comentatorilor TV ai meciului, australienii vor să experimenteze în noul lor campionat național oprirea cronometrului oficial între prăbușirea grămezii și refacerea ei (re-intrarea balonului în joc).
Din păcate, nu vă pot oferi imagini YouTube din acest meci. Dacă vor apărea mai târziu, le voi posta și eu aici. Îmi pare rău!