În cea de-a doua lor partidă, cea cu Noua Zeelandă, jucată pe un soare arzător în capitala kiwi, Wellington, pe frumoasa Cutie de Fursecuri (Cake Tin), englezii au suferit o bătaie cumplită, foarte greu de digerat mai ales în plan mental. Ei au câștigat tragerea la sorți și au ales să intre primii la bătaie, dar s-au pierdut cu totul în fața super-clasei aruncătorului neozeelandez Tim Southee, care a scos nu mai puțin de 7 ținte în 8 serii și o minge dintr-a 9-a, reușind astfel să realizeze a 3-a cea mai bună performanță la bowling în istoria Cupei Mondiale și prima în istoria MIDOZ-urilor kiwi.
Anglia și-a terminat prima așezare după doar 33 de serii și două aruncări, punând cu chiu cu vai pe tabelă 123 de ture. Floare la ureche pentru Blackcaps ca să întoarcă rezultatul. Lucru pe care l-au reușit în mai puțin de 13 serii (!), cu doar doi oameni scoși, câștigând astfel meciul cu nu mai puțin de 8 ținte! Brendon McCullum, celălalt super-star neozeelandez, a bifat la bătaie cel mai rapid semi-centenar (”50”) din istoria Cupei Mondiale, din numai 18 mingi! Cam dureros să se facă atâtea recorduri pe seama ta...
A urmat o înfrângere ceva mai demnă în fața Sri Lankăi (deși diferența finală a fost acum chiar de 9 ținte!), pentru ca apoi să intre în meciul cu Bangladesh cu spectrul eliminării în caz că nu ar obține victoria. Au câștigat și de data asta tragerea la sorți, numai că acum au ales să arunce primii. Tigrii est-bengalezi s-au ținut tare, au dus inning-ul până la capăt și au pus și un scor frumușel pe tabelă, adică 275 de ture, cu 7 oameni afară. Mahmudullah Riyad a profitat și el de englezi și a devenit primul bâtaș din Bangladesh care face un centenar la Cupa Mondială.
A urmat Anglia la bătaie, dar frica de a greși și-a spus cuvântul și pe măsură ce seriile treceau, devenea tot mai clar că englezii trebuie să riște mai mult pentru a întoarce rezultatul. În seria 46 se produce momentul de ruptură, atunci când, la un scor de 238 de ture, cu 6 ținte afară, englezii pierd și al 7-lea om, apoi, pe aruncarea următoare vor să mai facă măcar o tură, se răzgândesc, iar proaspăt intratul Chris Jordan plonjează disperat în zona sa de acoperire pentru a salva wicket-ul, dar bâta, deși aerian se află în terenul de țintă, nu atinge pământul în momentul în care mingea destabilizează cioturile portiței și astfel Jordan e și el out.
Delir printre Tigrii din teren și din tribune și groază pe fața insularilor. Gheața pe care mergeau până acum tocmai a devenit ca o foiță de ceapă. Mai au nevoie de 38 de ture din 24 de aruncări. Nu e dramatic de rău, dar nu-și mai pot permite să piardă decât un singur om, iar spectrul eliminării le suflă în ceafă, dându-le fiori reci chiar și în caniculara seară sud-australiană. Ultimii intrați nu sunt tocmai cei mai buni bâtași ai englezilor, dar lovesc cu sete în fiecare minge și, cu două serii înainte de final, europenii mai au nevoie de doar 16 ture pentru a câștiga și a rămâne în competiție.
Dar inevitabilul se produce în primele aruncări ale seriei 49. Mai întâi Broad e scos de un spin viclean est-bengalez, iar după alte două mingi îi vine rândul și înlocuitorului său, tot un stângaci, James Anderson. Anglia e out, iar Tigrii se califică pentru prima oară în istorie în faza meciurilor eliminatorii de la Cupa Mondială. Bucuria jucătorilor în verde și a fanilor veniți din Subcontinent e cu adevărat fără margini. Deși nici cu mulți dintre australieni nu mi-ar fi fost rușine...