* LĂMURIRE
Triumph des Willens (”triumful voinței”) este un film celebru, datând din 1935 și realizat de cineasta germană Leni Riefenstahl (1902-2003) - în fapt o glorificare cinematografică a congresului Partidului Național-Socialist al Muncitorilor Germani (aka ”Nazist”) ținut la Nürnberg, în 1934. Deși a fost evidentă de la bun început rațiunea acestei producții, faptul că realizarea sa artistică a fost una de excepție i-a adus imediat aprecieri internaționale (inclusiv o medalie de aur la Bienala Venețiană din 1935 și marele premiu la Expoziția Mondială de la Paris, din 1937) și a propulsat-o pe autoare pe orbita personalităților de prim-rang ale Cinematografiei din acea epocă. Peste numai trei ani (1938), Riefenstahl avea să șocheze cu o nouă producție de referință, filmul Olympia (despre Jocurile Olimpice de vară din 1936, de la Berlin), un documentar artistic considerat și astăzi drept unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată…
În ce mă privește, am folosit ”Triumph des Willens” doar pentru semnificația intrinsecă a cuvintelor, prin care am dorit să subliniez rolul extraordinar jucat de voință în orice realizare ”imposibilă” a vreunei categorii umane. Așadar, nimic de-a face cu ideologia nazistă și cu atât mai puțin cu vreun fel de propagandă a acesteia. Așa după cum arată și titlul (acestui articol), consider că realizarea excepțională a Tigroaicelor (câștigarea Ligii Campionilor în pofida tuturor adversităților) este un exemplu frumos de triumf al voinței, în antiteză vădită cu punerea-în-scenă nazistă de acum 82 de ani.
Toamna pătimirii CSM-ului
Însă, în loc de liniște și rezultate, echipa a avut parte de câteva cutremure succesive, din care era să nu mai iasă întreagă. A fost mai întâi pierderea Supercupei (în favoarea HCM-ului din Baia Mare), care nu le-a picat deloc bine celor din conducerea clubului, situație ce a adus și primii nori la orizontul echipei. Imediat după aceea a venit o criză în toată regula, având la bază un cumul toxic de factori: pe de o parte restanțele salariale acumulate la o parte din jucătoare (vechea poveste la cluburile bugetare), pe de altă parte arestarea primarului Oprescu și blocarea astfel a procesului decizional la nivelul Primăriei, proprietara în fapt al CSM-ului.
Vârful crizei fusese atins (probabil) atunci când Pessoa a refuzat să intre pe teren la meciul de campionat de la Zalău și s-a întors la București de una singură (cu trenul, așa se spune) și apoi când toate cele patru brazilience au ales să stea în tribună la un meci ulterior, în semn de protest pentru neprimirea banilor restanți. În tot acest timp, nici celelalte jucătoare nu păreau prea optimiste - Gulldén, Jørgensen și Fisker declarând pe rând presei scandinave că iau în calcul și varianta plecării de la club, chiar dacă ele propriu-zis nu aveau probleme tehnice cu conducerea.
Plecarea lui Fachinello, accidentările și tributul plătit
Primul inconvenient a fost plecarea interului dreapta (rezerva de mână-dreaptă a titularei Line Jørgensen), brazilianca Deonise Fachinello, la formația daneză de primă ligă, Nykøbing Falster (principalul orășel din cea mai sudică insulă a Danemarcei, Falster), echipă cu alte trei brazilience în lot, dar și cu excelentul playmaker al naționalei daneze, Kristina ”Mulle” Kristiansen. Colac peste pupăză, Line Jørgensen a reușit să se accidenteze și ea în timpul CM din Danemarca și astfel deficitarul post de inter dreapta a rămas practic descoperit, lucru care va influența foarte mult în rău jocul echipei pe mai departe.
Drept urmare, Kim a fost nevoit să schimbe nu numai formula de echipă, dar și pe cea de joc, în încercarea de a face față cât mai bine provocărilor apărute peste noapte. Numai că, rezultatele nu au mai fost aceleași. Și nici exprimerea din teren... Jocul a devenit greoi și previzibil, jucătoarele tot mai individualiste, iar randamentul tot mai scăzut. Și asta în contextul unei grupe principale de foc (în Liga Campionilor, evident), cu duble împotriva Győr-ului, Vardar-ului și a campioanei daneze, Midtjylland.
Și deși pe net se vorbea cu insistență despre iminenta sa debarcare și înlocuirea cu Jakob Vestergaard (tot danez și el - creatorul în fapt al acestei echipe), marele merit al noii conduceri (Bogdan Vasiliu) a fost că a rezistat tentației și i-a dat credit în continuare (lui Rasmussen), acceptând că nu e vina lui pentru mersul confuz al echipei, ci a conjuncturii nefavorabile de până atunci.
Noul buget, statutul Bellei & lotul valid + o altă atitudine!
Ar trebui (însă) să fim naivi să credem că totul s-a întâmplat așa, din senin. Ei bine, nu, în nici un caz. A fost (înainte de toate) abilitatea conducerii CSM-iste de a stabiliza ”situația” - cu creditul total acordat lui Kim, cu eforturile de a smulge Primăriei un buget cât mai consistent pentru 2016 (eforturi încununate de o victorie categorică!), apoi cu succesul hotărâtor al prelungirii contractului (1+1) star-ului suedez Isabelle Gulldén (prin culise se spunea că această încredere a Bellei în viitorul ei la CSM le-a influențat mult în bine și pe celelalte straniere - ”A semnat Bella? Da? Atunci semnez și eu”), succes care s-a datorat probabil (nu în mică măsură) și cooptării lui Linus (prietenul Bellei) ca antrenor cu portarii și deci ținerea lui astfel, în permanență, pe lângă Isabelle... și (nu în ultimul rând) cu contractul de sponsorizare bunicel semnat cu o firmă românească, lucru ce a dus la întărirea percepției pozitive asupra viitorului clubului.
Dubla victorie cu Rostov din sferturile de finală
Meciul tur, de la București, a fost de fapt punctul culminant al momentum switcher-ului de care vorbeam ceva mai sus. Pentru că, deși tot și toate se schimbaseră radical în bine în ulimele săptămâni, era nevoie și de un rezultat mare pentru ca fetele să se deblocheze complet (și la nivel mental) și să capete încrederea-în-sine necesară, care să le transforme din ”valoroase, dar” în învingătoare.
|
Triumful din semifinale - nec plus ultra?
La tragerea la sorți a semifinalelor toată lumea voia să pice cu CSM, dar norocoasele au fost doar ex-iugoslavele de la Vardar Skopje, ceea ce a făcut ca duelul giganților (Budućnost-Győr) să aibă loc puțin mai devreme decât și-ar fi dorit majoritatea iubitorilor de handbal, care îl vedeau (pe bună dreptate) finala de drept.
Având în vedere că se preconiza un meci epuizant (între Budu și Győr), gazdele au ținut să îl programeze în deschidere (în sâmbăta semifinalelor), în pofida uzanței generale de a pune meciul mai interesant, mai atractiv, la final, în prime-time, pentru a grada oarecum spectacolul și suspansul. Ideea ungurilor a fost aceea de a maximiza șansele Győr-ului (în cazul în care treceau de muntenegrence), oferindu-le câteva ore în plus de recuperare față de cealaltă finalistă... Hm, ügyes de nem elég (”deșteaptă chestie, dar nu îndeajuns”).
Cele patru (cer scuze pentru repetiție) echipe aveau însă stări (și de cacofonie) de spirit sensibil diferite. Pe de o parte Győr, Budućnost și Vardar, ambalate toate la maxim, obsedate de cucerirea trofeului, transformându-și pregătirea de până atrunci într-un fel de Kamp Staaldraad** adaptat necesităților proprii și trăind acum cu încordare ultimele ore de dinaintea semifinalei... Pe de altă parte Tigroaicele - relaxate, bucurându-se de fiecare clipă trăită aici și conștiente că nu au absolut nimic de pierdut. Kim observase corect că lipsa de presiune poate fi atuul decisiv și hotărâse încă de acum o lună (de după meciul cu Rostov) să-și țină trupa lipsită de stress, senină și fericită, făcând-o în felul acesta mult mai aptă de a-și însuși pregătirea tactică și mult mai eficientă în aplicarea planului de joc.
** LĂMURIRE
Kamp Staaldraad este un campus de antrenament al poliției sud-africane, situat în provincia Limpopo, cea mai nordică a acestei țări. Acest campus a devenit faimos în anul 2003, atunci când au ieșit la iveală (în presa sud-africană) relatări despre excesele violente pe care le-au suportat rugbyștii Springboks (chipurile, cu scopul de a-i oțeli psiho-mental) în timpul stagiului de pregătire efectuat acolo înaintea participării la Cupa Mondială din Australia.
Altfel spus, joc perfect pentru Tigroaice, care le-au sufocat în apărare pe ambițioasele ex-iugoslave (croata Grubišić făcând meciul vieții ei în poarta CSM-ului) și au evoluat exuberant în atac, înscriind de voie și făcând jocul să pară floare la ureche pentru un ochi mai puțin cunoscător. Și totul... cu zâmbetul pe buze. La final, Kim a declarat că acum vrea să se bucure (alături de fete) și că va pregăti finala după aceea. Era modul lui de a le elibera încă o dată pe elevele sale de presiune și a le menține tonusul pozitiv (măcar) încă o zi...
În primul meci al zilei (de sâmbătă), Győr-ul bătuse campioana de anul trecut, Budućnost, și acum era dată ca mare favorită pentru finala de a doua zi. Îmi pot doar închipui cum toată suflarea maghiară era de fericită, nu numai pentru că trecuseră de marea rivală (Budu), dar și pentru că se vedeau deja câștigătoare a doua zi, având în vedere că jucau cu româncele, și nu cu puternicul Vardar, considerat (de toți) a fi mult mai periculos. Cum oare să te bată a patra roată la tricicletă? Și acasă la tine... Hai să fim serioși. Hülye? (”ești dus?”)
Kim, Bella, Gruba... & co - team spirit și o finală de vis
Și nu putem decât să ne închipuim cum, a doua zi (duminică), dis-de-dimineață, Mr.Rasmussen i-a cerut Bellei să-și ia cafeaua cu el și după câteva schimburi relaxate despre vreme, Linus, cățel și cealaltă băutură din dreptul ei (”Știi bancul cu cei doi tipi care stăteau pe o bancă-n parc, în Copenhaga?”- ”Nu” zice Bella amuzată - ”Unul era beat și celălalt era tot suedez”), i-a spus privind-o calm, drept în față: ”Trebuie să-ți asumi toate riscurile la meciul de azi. Să tragi din toate pozițiile, să pătrunzi prin fentă fără teamă, să dai pase ”pe muche” și să transformi 7m-urile la foc automat. Numai așa le putem da peste cap pe unguroaice. Dacă azi joci ”la cutie”, n-avem nici o șansă, înțelegi Bella?”
Pe un forum internațional de handbal, i-am făcut (după meci) un mic panegiric suedezei. ”Bella... You gotta love this girl! As I said before... sheer gold is she. She's been hit & floored by Győr's defense a zillion times and she got back in the game each time with a smile on her face as if nothing had really happened. And meanwhile she netted a load of 15 goals. In a Champions League final. Against Győr. In Budapest... Handball goddess? Not really. I'd rather go for the new Queen of Handball. PS: Maybe I got carried away a bit. Or maybe not.” (”Bella... Practic imposibil să n-o iubești. După cum am mai spus și înainte... aur curat e fata asta. A fost lovită și trântită la podea de un milion de ori de apărarea Győr-ului și de fiecare dată s-a ridicat și a luat-o de la capăt cu zâmbetul pe buze, ca și cum nimic nu se întâmplase de fapt. Și între timp a băgat în ațe și un sac cu 15 goluri. Și asta într-o finală de Liga Campionilor. Împotriva Győr-ului. La Budapesta... Zeiță a handbalului? N-aș zice. Aș prefera mai degrabă s-o numesc noua regină a acestui sport. PS: Poate că m-am lăsat un picuț luat de val. Sau poate că nu.”)
*** LĂMURIRE
Înregistrarea este fără sonor! Am avut de ales între varianta asta și cea cu comentariul celor doi sărmani de la Digi Sport... Decât cu poluarea congonă în urechi, am zis că-i mai bine așa. Cel mai fain ar fi fost să găsesc meciul întreg cu comentariul brazilian. Poate o să-l urce totuși cineva pe YT...
Probabil că puțini înțeleg cât de importantă pentru echipă a fost mica aripă daneză, Fisker, cea care a făcut întotdeauna atacul (fiind omul în plus) în situațiile de joc fără portar, un rol care cere multă inteligență, experiență și rapiditate în gândire, pentru a putea fi valorificate cu adevărat aceste faze riscante. Mă tare tem că fără Maria pe teren, acel ultim atac din timpul regulamentar nu ar mai fi dus mingea cu atâta precizie la Linnea și egalarea nu ar mai fi venit...
Mai să izbucnească în plâns cheliosul - care tot meciul a părut că e mai degrabă comentatorul de limbă engleză al unei televiziuni maghiare, decât omul EHF-ului. Sau poate nu e nici un fel de confuzie aici. Mai știi? Oricum, trebuie remarcat că tipul stăpânește foarte bine limba engleză... pentru un irlandez.
filmate de undeva din marginea grupului de suporteri ai CSM-ului
Carevasăzică au urmat loviturile de departajare. Aruncările de la 7m. Kim era degajat și total încrezător în victorie. Când a alcătuit lista cu executantele, a glumit (șugubăț danezul) și tot grupul a izbucnit în râs. Vărzaru s-a lăsat convinsă să execute ultima. Jørgensen părea cea mai fericită, deși (sau poate tocmai pentru că) nu făcuse un meci deloc reușit.
Prima executantă... Bella: gol! (evident). Apoi gol și ele (Kovácsics parcă). Apoi... Carmen: gol! (șmecheresc; are sânge-n ea iberica). Apoi Groot, crispată. În poartă intră Mayssa. Groot a fost mai mult figuri decât eficiență în timpul jocului (cât or fi regretat ungurii nefolosirea Anitei ca playmaker...). Groot ratează! (circul trade mark al Mayssei a răvășit-o pe ”legendara” Nycke). Apoi Ana-Paula: gol! (cu emoții). Apoi Løke... Mayssa dansează cu foc la punctul de 4m și la un moment dat, în timpul figurilor liber alese, se trezește cu mingea lovindu-se de ea. Incredibil, Løke a scăpat hățurile și a ratat! Suntem la un gol de trofeu. Urmează Mica... Ce-o fi-n gândul ei? Va reuși la 37 de ani să câștige până la urmă Liga? Pe propria ei aruncare? Împotriva fostei sale echipe? Mica se așează apăsat la linia de 7m și... torpilă sus, în dreapta portarului: goooooooooooooooool !!!!!!!!!! Am câștigat! Nu se poate... Și totuși am câștigat! E cât se poate de adevărat. Acum, da: NEC PLUS ULTRA !
Sunt scene demne de antologie, în care cele patru scandinave ”cu sânge rece” (pfff) par cele mai dezlănțuite. Nici chiar așa. Mica spanioloaică și braziliencele sunt în delir, efectiv. Româncele s-au dus deja la suporteri și urlă la unison cu ei. Li se alătură și celelalte, se cațără pe panourile publicitare și scandează răgușit: ”Ce-Se-Me, Ce-Se-Me, Ce-Se-Me!” Aproape toate au lacrimi în ochi. Nici ele nu au crezut cu adevărat. Dar au luptat până la capăt. Și soarta le-a zâmbit. Kim se bucură și el, dar nu cu frenezia fetelor. Știe mai multe, a îndurat mai multe decât ele. Și e bărbat, până la urmă, nu? Și danez pe deasupra... Mare figură și Rasmussache ăsta!
La ceremonia de premiere, proaspetele campioane apar în coloană, ținându-se de mână, purtând pe umeri steaguri românești (mai puțin Fisker, care îmbrăcase Dannebrog-ul... danez) și debordând de emoție și bucurie. Cristina arată spre cameră patru degete de la o mână - cele patru Ligi ale Campionilor cucerite până acum - și dă de înțeles că țintește către o manita (la anul). Bella primește trofeul pentru cea mai bună marcatoare a competiției (108 goluri) și e toată numai zâmbet și lumină, iar modesta Gruba ridică deasupra capului (către galeria română) cupa pentru cea mai bună jucătoare a acestui Final4. Am luat tot. Și când te gândești că în echipa ideală a competiției (votată pe net, de fani) nu se află nici măcar o Tigroaică, dar aproape toată echipa Győr-ului...
Unguroaicele s-au retras demult (plângând) spre vestiar. La fel și suporterii maghiari spre casă. Îi doare. Au pierdut acasă, în fața românilor. Fanii ardeleni ai Győr-ului sunt probabil cei mai afectați. Cum să mai dea acum ochii cu amicii (sau nu) români, în fața cărora se mândriseră tot anul că echipa lui Ambros va triumfa la Budapesta? Jaj (”ioi”), câte miștouri și bâze vor trebui să suporte de-acum înainte. Dar le vor spune și ei românilor verde-n față: nu CSM-ul a câștigat Liga, ci Bella, care-i suedeză, nu româncă! Clar? =)) Clar, mă Piști, clar. Totul e să nu ai lacrimi în ochi atunci când spui chestia asta...