Două echipe aflate în mare nevoie de puncte (mai mult cei din Cape Town), un joc bun dar nu strălucit, un public plăcut (ca întotdeauna la Brisbane) dar nu dând pe afară de entuziasm, un arbitru așa cum mi-ar plăcea să fie toți (exact, decent, discret, no bias) și o accidentare oribilă a micuțului utility-back sud-african, Gio Aplon. Cam asta e povestea acestei partide în câteva cuvinte.
Buuun. Și dacă cele de mai sus pot suna mai degrabă a filozofie, haideți să vedem și legătura cu meciul de la Brisbane. De fapt, nu numai cu meciul de la Brisbane, dar și cu cel de la Pretoria (tot de sâmbăta asta), dintre Tauri și Chiefs. Atât Căpeteniile (Chiefs) cât și Stormers jucau în deplasare și ambele s-au trezit pe final că au nevoie disperată de eseuri pentru a întoarce soarta partidei. Chiefs erau conduși cu 31-15 și au marcat 3 încercări pentru a termina în final la egalitate 34-34 (dacă le transformau pe toate ar fi și bătut). Furtunoșii (Stormers) erau la 10-22 și au înscris doar un eseu (s-a făcut 22-17 pentru gazde), apoi s-au încâlcit și bâlbâit în ultimele 6 minute și au pierdut și a 4-a lor partidă (ultima) din turneul australo-neozeelandez (prima dată după 16 ani!). Huge difference!
Diferență enormă nu în ce privește scorul, ci în abordarea acestor ultime 10 minute din meci și în exprimarea-în-joc a celor două echipe în minutele de final. Chiefs (neozeelandezi), crescuți în cultura jocului de atac și pregătiți psihic să facă față oricărei situații din timpul meciului (inclusiv cea în care sunt conduși în deplasare cu o groază de puncte și trebuie să recupereze într-un interval foarte scurt de timp) au reacționat automat și au făcut-o cu precizie chirurgicală, puternic, apăsat, fără să se bâlbâie, fără să li se înmoaie picioarele, fără să ezite, fără să improvizeze, având în minte exact ce trebuie să facă și având știința și experiența să pună în aplicare acest plan, această concepție de joc. Rezultatul? Au întors partida, au scos un egal de 3 puncte (având bonusul ofensiv) și au fost la o transformare de victorie. Și unde? Pe fortăreața Loftus, acolo unde puține echipe țin steagul sus.
De partea cealaltă, Stormers au avut 6 minute la dispoziție pentru a mai marca un eseu și a pleca cu cel puțin un egal de pe Lang Park. Dar au lăsat o impresie acută de neputință și încâlceală, de improvizație și lipsă a unui sistem, a unui plan de avarie care să-i dirijeze de la sine într-o situație de criză, precum cea din ultimele minute cu Reds. Sud-africanii nu au cultura jocului de atac, ci pe cea a jocului bazat pe înaintare, pe distrugerea adversarilor în tranșeele pachetului și apoi materializarea acestui aspect și pe tabelă. Dar asta nu te ajută prea mult în situații de criză. Când jocul (planul) nu ți-a ieșit, trebuie să fii capabil să schimbi ceva și să întorci soarta acelui meci. Cu alte cuvinte, să ai un plan B, bine pus la punct și exersat dinainte, prin care să ieși din încurcătură. Și să mai fii și foarte bine călit psiho-mental pentru a nu claca atunci când situația e critică, apoi pentru a schimba din mers planul de joc și, în sfârșit, pentru a aplica planul B cu aplomb și acuratețe, astfel încât să obții rezultatul dorit.
Rugbyul Springboks nu are însă aceste atuuri înglobate în cultura sa și de aici au venit, vin și vor mai veni încă multe eșecuri, atât în SuperRugby, cât și la nivelul Naționalei. Iar Stormers este parcă esență de cultură Springboks, ba un pic chiar dusă la extrem de un antrenor limitat (Allister Coetzee), care, în plus, nici nu le lasă valoroșilor săi jucători prea multă libertate de exprimare, îngrădindu-i la nesfârșit cu chingile sale tactice reduse la ”apărare disperată și înaintare solidă”.
Căpitanul Jean de Villiers, un adevărat gentleman, spunea înciudat după meci: ”În fiecare săptămână pare că avem aceleași probleme, cu aceleași rezolvări; (în acest meci) am fost din nou aproape, dar din nefericire n-am putut (nici acum) să reușim. S-a văzut din nou lipsa noastră de experiență pe final, atunci când am luat câteva decizii greșite. Ce e cel mai frustrant e că părem să facem mereu aceleași greșeli. Și repetăm asta săptămână de săptămână.” Hm...
De adăugat totuși și faptul că sud-africanii au jucat din nou cu o linia a 2-a improvizată (din cauza accidentărilor s-a ajuns să joace probabil opțiunile 5 și 6 din lotul lărgit), iar asta s-a văzut acut în felul în care au fost dominați în margine chiar și pe propriile aruncări. Iar accidentarea lui Aplon din minutul 20 nu a făcut decât să adauge sare pe rănile și așa sângerânde ale echipei.
De partea cealaltă, Reds arată bine (însă nu impresionant), dar le lipsește în mod vădit inspirația de acum 3 ani, când Ewan McKenzie i-a condus la câștigarea în premieră a trofeului.
Mai jos aveți (în ordine) rezumatul partidei și apoi meciul întreg: