Uraganele au foarte mulți jucători de valoare, mai ales de la numărul ”9” în sus și de multe ori stai și te întrebi cum de o asemenea echipă cu profil de Chiefs nu reușește să ”iasă în față” în SuperRugby. Răspunsul constă (probabil) în ”coacerea” ce încă nu s-a încheiat a doi oameni fundamentali pentru galbeni-negri: antrenorul Mark Hammett și uvertura Beauden Barrett.
Practic, de Hammett depinde punerea în valoare a acestor jucători pe alocuri chiar excepționali, ”legarea” lor într-o trupă de asalt unită și matură, capabilă să joace nu numai din valoare și entuziasm (cam cum erau Chiefs acum câțiva ani, până la venirea lui Rennie), dar și cu inteligența și chiar șiretenia specifice rugbyului neozeelandez. Și dacă Hammett este încă în căutarea rețetei succesului, tânăra sa uvertură, Beauden Barrett (22 de ani), i-a luat-o înainte cu maturizarea la locul muncii și începe să devină tot mai mult sabia lui Brennus pe care Uraganele o așează pe talerul cântarului atunci când balanța nu vrea să se încline (încă) decisiv în favoarea lor.
De exemplu, în meciul cu Bulls. Taurii ăștia sud-africani sunt probabil ilustrarea cea mai bună a expresiei ”vechi da' bun”. ”Vechi” în sensul practicării unui tip de rugby clasic, fără prea multe ”floricele”, dar jucat cu multă acuratețe și aplomb, ceea ce îl face să fie și eficient de multe ori. Pretorienii au început meciul aplicând rețeta cea mai dragă inimii lor într-o partidă în deplasare, pe teren kiwi: apărare-apărare-apărare (și iar apărare), șuturi ”teritoriale”, pressing și forțarea adversarului să greșească în urma presiunii la care îl supune faimosul pachet Bulls. Dar, din păcate pentru ei, Taurii și-au pierdut ambii flancheri în prima repriză, atât Stegmann cât și Dewald Potgieter fiind exponențiali pentru funcționarea sistemului de joc al echipei lor.
Și cât de ciudat i-au pierdut. Mai întâi (minutul 7) Stegmann a ieșit după o lovitură primită de la Dewald, venit să-l sprijine la un placaj, apoi tot Dewald l-a umplut de sânge și pe înlocuitorul lui Stegmann, Jacques ”Oaie” du Plessis (dar acesta a putut rămâne totuși pe teren), pentru ca în final să iasă și el (Dewald Potgieter) spre sfârșitul reprizei, accidentat la brațul stâng, accidentare despre care avea să-i spună reporterului kiwi că ”are o parte bună și una rea”. ”E bine pentru că am aflat că am și eu biceps și e rău în sensul că ar putea fi ceva ne-în-regulă cu el”.
Și dacă până la ieșirea celor doi ”grei” din linia a 3-a, Bulls au părut că rezistă din ce în ce mai greu asalturilor pe treisferturi ale Uraganelor (se făcuse 16-6, dar ar fi putut fi mult mai mult), după aceea meciul s-a echilibrat în mod miraculos. Taurii au marcat mai întâi un eseu ”venit de nicăieri” (min.35 - șut de urmărire al uverturii JL Potgieter, mingea sare favorabil la fundașul Visser, urcat în atac, apoi 2 pase între cei doi și zbaang eseul: 16-13), iar după pauză chiar au preluat inițiativa, pentru ca prin minutul 73 rezerva de mijlocaș la deschidere, Handre Pollard, să înscrie un nou eseu (pe o pătrundere individuală) și să-i aducă pe oaspeți pentru prima oară în avantaj, 19-20.
Noroc însă (pentru Hurricanes) că Pollard ratase o penalitate din poziție bunicică trei minute mai devreme și că Beauden Barrett a transformat impecabil o altă penalitate (per total a dat 6/6), dintr-o poziție chiar dificilă și astfel gazdele au revenit în avantaj (22-20). Pe final, Bulls au fost din nou lipsiți de prospețime mentală și au ales să joace la mână (era deja ultimul minut) o lovitură de pedeapsă pe care ar fi putut-o trimite în tușă, pentru a forța pe repunere un mol rulant câștigător. Și ca să nu se lase mai prejos, gazdele au ținut morțiș să de la bețe o penalitate venită după ce sirena sunase, vânând încă trei puncte absolut fără nici o imporatnță, dar fiind la câțiva centimetri ca mingea să lovească bara și astfel să rămână în joc, oferindu-le Taurilor încă o șansă de atac și victorie.
Per total, Hurricanes s-au căznit neașteptat de mult în partea a 2-a și doar ”piciorul” de aur al lui Barrett i-a salvat, după cum același picior trimisese o ”aeriană” superbă în prima repriză, pe flancul drept al atacului, acolo unde Leiua și fundașul Andre Taylor au conlucrat excelent pentru a înscrie singurul eseu al galben-negrilor. Barrett devine din ce în ce mai mult piesa de rezistență a echipei lui Hammett, iar jocul său inteligent, precis și în viteză îl recomandă deja ca viitor înlocuitor al lui Carter și Cruden la naționala All Blacks.
În rest, atmosferă frumoasă pe cochetul stadion McLean Park din Napier, un oraș măricel din estul Noii Zeelande, faimos pentru stilul art-deco în care a fost reconstruit după cutremurul devastator din 1931. E plăcut să vezi fani entuziaști pentru o echipă care nu își are sediul în orașul lor, ci la vreo 300km distanță (adică Wellington). Admirabil!
PS: Două cuvinte și despre tricourile Taurilor (verde-militar + desen ”camuflaj”): spre deosebire de alții, eu unul m-am bucurat foarte mult că n-am mai văzut echipament de culoare albastră meciul ăsta. Sunt sătul până peste cap de atâta albastru în SuperRugby. Mi se-apleacă pur și simplu de atâta albastru... Parcă au înnebunit cu toții. Așa că ”thumb up”, Bulls, green colour-wise!
Din păcate, nu vă pot oferi imagini YouTube din acest meci. Dacă vor apărea mai târziu, le voi posta și eu aici. Îmi pare rău!